Pasta de dinti si rolul ei in igiena orala
Este important ca pe lângă controlul stomatologic efectuat periodic, să avem grijă de sănătatea dinţilor noştri prin periajul zilnic. Acesta trebuie sa fie efectuat corect.
Pasta de dinţi este esenţială pentru igienizarea cavităţii bucale, asigurând atât starea de sănătate cât şi estetica dentară.
Fluorul este considerat ca fiind cel mai important element din compoziţia pastei de dinţi. Aceasta asigură prevenirea apariţiei cariei dentare prin înlocuirea hidroxiapatitei din structura dinţilor cu fluoripatita, aceasta fiind o substanţă mai rezistentă la continutul acid al cavităţii bucale.
Părinţii trebuie să fie foarte atenţi la pasta de dinţi pe care o aleg pentru cei mici, conţinutul de fluor trebuie să fie mai mic de 1.000 ppmF pentru copiii de până la 6 ani. Este extrem de importantă verificarea conţinutului de fluor, deoarece la copii există un risc de intoxicaţie cronică cu fluor. Fluroza, manifestându-se prin apariţia unor linii fine, albe, pe suprafaţa dentară, iar în formele severe smalţul devine alb-cretos.
Alţi factori importanţi sunt agenţii antimicrobieni ( clorhexidină, triclosan), agenţi de albire a dinţilor ( hidroxid de sodiu), particulele abrazive (carbonati,fosfaţi), agenţi care îndepărtează calciul şi magneziul din salivă şi previn formarea tartrului, agenţi de desensibilizare a dinţilor.
Fiind o oferta de piaţă foarte vastă, alegerea pastei de dinţi trebuie să fie personalizată şi în funcţie de sănătatea orală a fiecărei persoane în parte.
Pasta de dinţi este o alegere importantă pentru menţinerea sănătăţii dentare.
Posted by Thursday, May 14, 2015
Medicii noştri specialişti va pot ghida în alegerea pastei de dinţi care să vi se potrivească cel mai bine.