5. Se poate scoate nervul la dinții de lapte?
Auch, mă doare! 13 de întrebări și răspunsuri la problemele stomatologice ale copiilor
După cum spuneam, nu sunt puțini părinții care cred că dintele de lapte nu are nerv. Caria netratată la timp poate afecta nervul și provoca dureri mari copiilor, pe care părinții nu le recunosc ca atare deoarece, nu-i așa, dinții de lapte nu au nerv.
Care sunt variantele de tratament?
Ca și în cazul dinților permanenți, obiectivul medicului stomatolog pedodont este să mențină starea de sănătate a dinților de lapte și, în cazul în care ea a fost compromisă parțial, să încerce să o aducă în parametri normali. Starea de sănătate a dinților de lapte influențează direct dezvoltarea dinților permanenți. În cazul în care ea este afectată, dinții permanenți pot fie să nu mai erupă, fie să aibă o formă modificată, fie să erupă greșit.
Dacă tratarea unei carii profunde la un dinte de lapte presupune și o intervenție pe canal și eliminarea nervului, aceasta se poate face prin două proceduri:
a) scoaterea propriu-zisă a nervului
b) aplicarea unei substanțe neutralizante pe canal care va distruge nervul.
Stomatologul va alege una dintre variante în funcție de câteva criterii: vârsta copilului; abilitatea de comunicare și dorința copilului de a coopera cu medicul; dezvoltarea fizică generală; tipul de durere; poziționarea dintelui în gură.
Care sunt etapele pentru extragerea nervului la dinții de lapte?
În cazul în care medicul – cu acordul părintelui – optează pentru extragerea nervului, procedura este relativ similară cu intervenția endodontică la un dinte permanent:
- radiografie digitală cu aparatură High Definition – Low Radiation
- Anestezie cu un anestezic special pentru copii și/sau inhalosedare
- Intervenție pe canalul radicular
- se scoate nervul
- se obturează canalul
- se umple camera pulpară
În cazul în care medicul stomatolog – cu acordul părintelui – optează pentru a doua variantă, medicul va plasa o substanță neutralizantă ca un pansament în camera pulpară. Timp de câteva zile, aceasta va acționa și va distruge, în cele din urmă, nervul. Ulterior, medicul stomatolog va curăța și va obtura canalul radicular și camera pulpară.
Trebuie spus că ambele procedee sunt sigure și nu vor afecta dezvoltarea ulterioară a dinților permanenți. De asemenea, substanțele folosite în cadrul celor două proceduri NU afectează dezvoltarea dintelui permanent. Obiectivul tratamentului este atât eliminarea focarului de durere cât și asigurarea unei erupții normale și la timp dintelui permanent.