Igiena orala este foarte importantă în prevenirea bolilor cardiovasculare
Igiena orală este foarte importantă, în condiţiile în care prin curăţarea dinţilor putem preveni şi trata diverse boli ale gingiilor. Însă, de cele mai multe ori, în rândul populaţiei, igiena orală este precară, fapt ce naşte boli grave, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul, naşterea prematură.
Este cunoscut faptul că în cavitatea bucală abundă numeroase bacterii, care pot fi ţinute sub control doar cu ajutorul igienei orale corespunzătoare. Saliva este cea care oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor, deoarece conţine enzime care distrug bacteriile.
Pătrunderea bacteriilor în fluxul sanguin este posibilă din cauza igienei orale precare şi implicit apariţiei afecţiunilor gingivale.
De asemenea, anumite medicamente şi tratamente reduc nivelul de salivă sau măresc numărul bacteriilor din cavitatea bucală şi astfel acestea ajung în sânge.
Cercetările realizate de-a lungul timpului au evidenţiat faptul că igiena orală precară este în strânsă legătură cu afecţiunile cardiovasculare, acestea din urmă fiind influenţate de bacteriile din cavitatea bucală. Mai exact, afecţiunile gingivale permit intrarea bacteriilor în fluxul sanguin, unde aderă la depozitele adipoase din vasele coronariene. În felul acesta se pot forma cheaguri de sânge care provoacă un infarct miocardic.
De asemenea, numeroase studii au asociat afecţiunile gingivale cu naşterea prematură. Pe toată perioada sarcinii, nivelul hormonilor se schimbă substanţial. Mai exact, nivelul crescut de progesteron poate duce la apariţia gingivitei, iar consumul mare de calciu din timpul sarcinii favorizează apariţia cariilor.
Diabetul, una dintre afecţiunile răspunzătoare de apariţia infecţiilor orale
Pe de altă parte, diabetul este răspunzător de apariţia afecţiunilor gingivale, cariilor, pierderii dinţilor, senzaţiei de gură uscată şi diferite infecţii orale. Totodată, o sănătate orală deficitară îngreunează controlul asupra diabetului. Infecţiile pot provoca şi creşterea nivelului de zahăr din sânge şi astfel este nevoie de mai multă insulină.
Diabetul favorizează apariţia cariilor deoarece determină fragilitatea capilarelor, fluidizează sângele şi scade pH-ul salivar. Scăderea pH-ului salivar favorizeazăapariţia cariilor, suportul osos al dinţilor şi ligamentelor se deteriorează şi apar parodontopatiile.
Persoanele cu HIV/SIDA se confruntă cu afecţiuni orale din cauza scăderii imunităţii şi a bolilor provocate de scăderea imunităţii. Chiar şi persoanele care se confruntă cu dereglări alimentare, cum ar fi bulimia,prezintă afecţiuni gingivale. Acidul gastric din vomă afectează smalţul dentar, ceea ce determină apariţia cariilor. De asemenea refluxul gastric creşte aciditatea şi provoacă eroziunea smalţului şi favorizează apariţia cariilor.
Mai multe informaţii puteţi afla de la specialiştii iDentity Clinic.