Masuri suplimentare anti-Covid19

  • Home
  • Blog
  • Masuri suplimentare anti-Covid19

Măsuri suplimentare pentru siguranța pacienților în clinicile stomatologice 

Actuala pandemie provocată de Covid-19 a readus în prim-plan importanța respectării stricte a protocoalelor premergătoare și pregătitoare intervențiilor medicale.

 

Ce pot face pacienții pentru creșterea siguranței pe timp de pandemie?

Cabinetele stomatologice au luat toate  măsurile pentru a asigura siguranța intervențiilor. Una dintre măsurile luate pentru a preveni răspândirea infecțiilor este și cea de a-i ruga pe pacienți să-și clătească viguros gura cu agenți antimicrobieni înaine fiecare de procedură.

Există mai multe substanțe care pot fi folosite cu succes în acest scop:  Clorhexidina, Peroxidul de hidrogen (apa oxigenată), iod-povidonă etc.

În principiu, toate aceste substanțe antiseptice sunt eficiente. Condiția este ca pacientul să execute procedura corespunzător, timp de 30 de secunde. Ele asigură o excelentă protecție antibacteriană și antivirală (inclusiv împotriva Covid-19) strict a zonei de intervenție și sunt strict pentru uz extern. ELE NU SE ÎNGHIT!

 

Dr. Raluca Pascu: ”Nu luați medicamente fără a consulta medicul!”

“În Statele Unite au existat persoane care, la începutul pandemiei, când se credea că această substanță poate fi folosită ca tratament anti-Covid-19, s-au intoxicat grav după ce au înghițit clorhexidină” atrage atenția dr. Raluca Pascu, CEO iDentity Clinic. ”Sfatul meu este ca de fiecare dată când cineva vrea să foloseacă un medicament nou, să întrebe medicul sau farmacistul. Nici antiviralele și nici antibioticele nu se folosesc fără discernământ și fără recomandare expresă de la medic”.

 

Înapoi la Covid-19

Avertismentul că virusul se poate transmite și prin aerosoli, a determinat clinicile stomatologice să adopte măsuri suplimentare de protecție atât a pacienților cât și a medicilor.  iDentity Clinic folosește pentru dezinfecție nebulizatorul Hygienio B1.N1, vârful de gamă al firmei italiene Hygienio. Acesta este un nebulizator ”uscat”, aerosolii calzi și uscați asigurând dezinfecție totală. 

În același timp, pentru a reduce patogenii din cavitatea orală a pacienților, epidemiologii din întreaga lume au început să recomande clătirea și/sau gargara cu preparate antiseptice.

Studii recente arată că iodul providonă sub formă de apă de gură (1% substanță activă) sau spray pentru gât (0,45% substanță activă) poate elimina Covid-19 în 30 de secunde. Până acum, însă, aceste rezultate nu au fost testate clinic nici pe animale și nici pe om.  Alte cercetări au arătat că o nouă substanță de iod molecular este capabilă să elimine rinoviruși. Rinovirușii sunt micro-organisme mult mai rezistente decât virușii din clasa Covid. Și aceste rezultate trebuie, însă, testate clinic.

Concluzionând, dr. Raluca Pascu spune: ”Dacă ar fi să vedem ceva bun în această pandemie, este faptul că ea a scos în evidență cât de importante sunt măsurile profilactice și igiena,. Măsuri simple precum: spălatul pe mâni, eliminarea plăcii bacteriene din cavitatea bucală pot face diferența.  Nu în cele din urmă – este esențial purtatul unei măști de protecție de fiecare dată când intrăm într-un spațiu public.” 

 

Citeste si:

Clear Filters

Your smile is your iDentity Clinică stomatologică cu soluții inovatoare pentru orice problemă dentară. Într-o singură zi Implanturile într-o singură…

Implanturile dentare ”All on” sunt soluții ideale pentru o dantură fixă în 24 de ore. Implanturile dentare ”All on 4…

Call Now ButtonProgramează-te acum