Influențează gingivita, parodontoza sau biofilmul severitatea formelor de Covid? Se pare că da!

Gingivita este o boală inflamatorie a gingiilor, țesutul moale care înconjoară dinții, care provoacă: roșeață, durere, sângerare, umflături, deformarea contururilor gingiilor. În mod normal gingia este compactă, atașată de dinți în așa fel încât să lase un punct interdentar fin, se împarte în gingie fixă, precum și partea aderentă la os, și gingie mobilă care este zona din jurul dintelui. Uneori gingivita poate evolua spre parodontită, o boală inflamatorie care duce progresiv la distrugerea structurilor portante ale dinților. În acest articol vom aborda cele mai importante aspecte privind gingivita – simptome, tratament și evoluție -, dar și relația și modul în care influențează infecția cu COVID-19.

Placa bacteriană și afecțiunile gingivale pe care le cauzează sunt factori care pot determina severitatea cu care se manifestă infecția cu virusul COVID-19, sugerează cele mai recente studii.

Ce este gingivita?

Gingivita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale gingiilor (așa-numita „boală a gingiilor”). Această boală se manifestă ca o inflamație care afectează gingia începând de la marginea sa, adică porțiunea de țesut care este cel mai mult în contact cu dintele. Cauza acestei inflamații este infecția datorată bacteriilor care se găsesc în placă.

Placa bacteriană, sau biofilmul, este de fapt o aglomerare de bacterii cuibărită într-o peliculă salivară: pe măsură ce orele trec, bacteriile conținute în placă cresc în număr și specie, devenind din ce în ce mai periculoase, capabile să provoace boli, inclusiv carii (cea mai cunoscută), dar și afecțiuni gingivale precum gingivita. Atunci când se acumulează în exces, bacteriile din placă se pot depune și, datorită acțiunii anumitor componente minerale din salivă, se mineralizează, transformându-se în tartru. Și, deși tartrul poate părea ceva „inert”, și acesta poate provoca inflamații gingivale, deoarece este un substrat perfect pentru aderența celor mai dăunătoare bacterii din placă.

Ca un mecanism de apărare țesuturile gingivale se inflamează ca răspuns la infecția mediată de bacteriile „patogene”.

Cum se manifestă gingivita: simptome

Întrucât este o afecțiune care poate fi confundată cu alte probleme dentare mulți pacienți au o întrebare comună privind gingivita: ce simptome prezintă?

Dacă suferiți de gingivită este posibil să prezentați anumite simptome tipice ale inflamației: în primul rând sângerare, dar și senzație de umflare, tensiune și roșeață. Adesea va fi prezentă și respirația urât mirositoare, deoarece bacteriile responsabile de gingivită sunt aceleași care provoacă respirația urât mirositoare.

În ceea ce privește durerea de multe ori în stadiile inițiale gingivita nu provoacă un disconfort excesiv, deși țesuturile sunt încă bolnave. Prin urmare, nu așteptați să simțiți durere pentru a lua măsuri: dacă vedeți sânge când vă spălați pe dinți sau când folosiți ața dentară și/sau periuța, considerați că este deja un indicator important că ceva nu este în regulă!

Abonare newsletter

Abonați-vă la newsletter-ul iDentity

pentru sfaturi stomatologice și promoții!

Inflamațiile gingivale cresc riscul formelor grave de COVID-19

Conform unui studiu recent publicat în The Journal of the California Dental Association, persoanele care suferă de inflamații gingivale sau parodontoză prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta complicații și forme severe ale infecției cu COVID-19.

Studiul subliniază că o igienă orală adecvată și îndepărtarea profesională a plăcii bacteriene pot preveni pătrunderea agenților patogeni în fluxul sangvin și reduc riscul de inflamații. Inflamațiile declanșează eliberarea proteinei Interleukina 6, iar un răspuns imunitar excesiv poate provoca o „furtună citokină”, distrugând țesuturile vaselor de sânge și ale plămânilor, ceea ce poate duce la privarea organismului de oxigen, cu efecte grave asupra sănătății.

Tratamentele stomatologice ajută la eliminarea riscului de „furtună citokină”

Dr. Raluca Pascu, CEO iDentity Clinic: „Intervenția rapidă în cazul afecțiunilor gingivale și tratarea cu celeritate a formelor ușoare de parodontoză sunt, după cum se vede, esențiale în eliminarea unui risc major – „furtuna citokină” – în cazul unei infecții cu Covid-19. Dacă încercăm să reducem riscul de a contacta virusul purtând mască și păstrând distanța socială, tot așa trebuie să reducem și riscurile unei forme severe a bolii, prin eliminarea profesională a plăcii bacteriene și a tratării precoce a gingivitelor”.

Apa de gură ajută la reducerea încărcăturii virale din gură

Pe de altă parte, cercetătorii germani de la unversitățile din Bochum, Jena, Ulm, Duisburg-Essen, Nuremberg și Bremen au efectuat o serie de studii privind eficacitatea diferitelor tipuri de apă de gură în combaterea încărcăturii virale din cavitatea orală. Examinând pacienții infectați cu Covid-19 doctorii au remarcat înalta încărcătura virală din cavitatea orală și din faringe, imediat după contaminare.

Cercetătorii german au încercat să recreeze mediul viral din cavitatea orală si felul în care el reacționează o clătire viguroasă (gargară) timp de 30 de secunde, în cazul a opt tipuri de apă de gură. Toate opt au reușit să reducă încărcarea virală, iar trei dintre ele au reușit chiar să elimine, pe termen scurt, toți virușii.

 Specialiștii de la iDentity Clinic recomandă curățirea profesională a dinților și cavității orale.  Clinica noastră dispune de aparatură de ultimă oră care poate îndepărta eficient biofilmul și tartrul, precum AirFlow Prophylaxis Master. Cu ajutorul acesteia realizăm Guided Biofilm Therapy (GBF), un protocol de tratament al trartrului și a biofilmului dezvoltat de concernul elvețian EMS, unul din cei mai mari producători de echipamente stomatologice de profilaxie din lume.

Ce factori declanșează gingivita?

Gingivita apare aproape întotdeauna din cauza unei acumulări de placă bacteriană sau tartru. Cu toate acestea în unele cazuri anumiți factori externi pot favoriza bacteriile din placă și există cazuri „speciale” de gingivită.

Factori hormonali

Femeile însărcinate se pot confrunta cu o creștere a sângerării gingiilor din cauza fluctuațiilor modificate ale hormonilor estrogeni-progestinici. Acești hormoni sunt capabili să crească răspunsul inflamator și să acționeze direct asupra sistemului vascular al gingiilor, gingivita prezentând simptome precum umflături, tensiune, durere și, desigur, sângerări (uneori chiar spontane).

Nu numai atât, în cazul femeilor însărcinate mai ales după primul trimestru, se constată o scădere a răspunsului imunitar: apărarea naturală este mai latentă chiar și la nivelul gingiilor și luptă mai puțin împotriva bacteriilor periculoase din placă. În sfârșit, în unele cazuri, gingivita poate fi observată și chiar înainte sau în timpul ciclului menstrual, tot din motive hormonale.

Ulcere

Reprezintă un caz mai rar de gingivită care îi afectează frecvent pe cei foarte tineri, cu o incidență mai mare la femei. Se numește astfel deoarece se manifestă ca o inflamație gingivală cu distrugerea rapidă și acută a papilelor (gingia dintre dinți), care sunt afectate de ulcere și țesut necrotic cenușiu. Cauzele acestei gingivite sunt de obicei fumatul, malnutriția, gingivita „clasică” netratată și stresul. Această afecțiune este foarte dureroasă și necesită tratament profesional direcționat pentru a rezolva inflamația, uneori cu utilizarea de antibiotice orale.

Stresul

Este posibil să ne confruntăm cu inflamația gingiilor doar pentru că suntem stresați? Adesea dăm vina pe stres pentru anumite semnale pe care ni le transmite organismul, însă stresul singur nu poate cauza sângerarea gingiilor sau gingivita (sau alte simptome corelate). Cu toate acestea poate înrăutăți situația: de fapt, stresul, pe de o parte, contribuie la creșterea inflamației gingivale prezente și reduce apărarea noastră naturală împotriva plăcii bacteriene, iar pe de altă parte, ne face mai puțin atenți la igiena și prevenirea orală. De câte ori, în timpul unei perioade ceva mai stresante, vă gândiți: „Sunt prea ocupat în seara asta, nu pot folosi ața dentară” sau „Sunt prea ocupat cu munca și nu am timp să merg la dentist”?

Contact Consultatie
iDentity

CONTACTAȚI-NE PENTRU CONSULTAȚIE

**După completarea formularului vă vom contacta pentru a stabili detaliile programării. Aceasta va fi validată doar prin confirmarea telefonică din partea call center-ului iDentity.

Stomatologie PREMIUM în pachete PROMO*
days
0
hours
0
minutes
0
seconds
0
* În limita locurilor disponibile
Ofertele lunii Octombrie
60%
discount
până la
days
0
hours
0
minutes
0
seconds
0
Stomatologie PREMIUM în pachete PROMO*
60%
discount
până la
*in limita locurilor disponibile